Planetele se misca in sens direct in jurul Soarelui pe orbite eliptice, avand planele apropiate de planul elipticii, si se rotesc in sens direct in jurul axelor proprii, cu exceptia planetelor Venus si Uranus, care se rotesc in sens retrograd.
Distanta pana la cea mai indepartata planeta, Pluto, este de circa 40 unitati astronomice. Cometele, insa, avand orbite foarte alungite, se indeparteaza de Soare pana la 50000 - 100000 unitati astronomice. In aceasta regiune se considera ca se gaseste norul cometar, din care provin cometele. De aceea se considera ca raza Sistemului Solar este de aproximativ 2 ani lumina.
In timp ce planetele Mercur, Venus, Marte, Jupiter si Saturn fiind vizibile cu ochiul liber sunt cunoscute din antichitate, celelalte (excluzand Pamantul) au fost descoperite mult mai tarziu. Astfel in 1781 Herschel a descoperit cu ajutorul telescopului sau planeta Uranus. Planeta Neptun a fost descoperita prin calcul - "in varful creionului" - de catre Le Verrier (si independent de catre Adams) pe baza perturbatiilor provocate de ea in miscarea planetei Uranus, fiind identificata pe cer in 1846 de catre Galle. In mod analog a fost descoperita planeta Pluto de catre P. Lowell, fiind identificata pe clisee fotografice ale cerului de catre Tombough in 1930. Nu este exclusa existenta unor planete transplutoniene care ar putea explica existenta asa-numitelor "familii de comete".
Progresele cosmonauticii au permis precizarea imaginii formate asupra "arhipelagului cosmic" pe care-l numim Sistem Solar, iar in continuare vom prezenta pe rand corpurile care-l alcatuiesc.
SOARELE
Soarele este o stea - o sfera de masa gazoasa incandescenta de la care intreg sistemul nostru planetar primeste lumina si caldura. El are diametrul de 1.391.000Km, adica este circa 109 ori mai mare decat Pamantul. Masa soarelui este de 335000 ori masa Pamantului si este de 2*1033gr, ceea ce duce la o densitate de 1.4gr/cm3.
Departarea de la Soare la Pamant este de aproximativ 150.000.000Km si este considerata ca unitate astronomica pentru distante in sisteme planetare.
Energia totala radiata de Soare, pe toate lungimile de unda si in unitatea de timp, se numeste luminozitate solara. Din energia radiata de fotosfera - invelisul solar de la care primim lumina - s-a determinat temperatura Soarelui, care aici este de 6000oK (grade Kelvin sau grade absolute, 273 oK=0oC). Aici materia este in stare de incandescenta iar pentru interiorul Soarelui, din consideratii teoretice, s-a determinat temperatura de circa 20 de milioane grade absolute. Aceasta temperatura uriasa intretine reactiile termonucleare.
Cu ajutorul petelor solare sau utilizand efectul Doppler, se poate pune in evidenta rotatia Soarelui. Observatiile arata ca Soarele se roteste ca un fluid, cu o perioada de 25 de zile la ecuator si de peste 30 de zile la poli. Rotatia se efectueaza in sens direct adica in sens invers acelor ceasornicului, ca si miscarea planetelor pe orbite.
Spre deosebire de Soare, planetele nu au lumina proiprie iar stralucirea lor se datoreaza luminii pe care ele o primesc de la Soare si pe care o reflecta.
MERCUR
C in timp ce in punctul opus este de -180o Planeta cea mai apropiate de Soare, Mercur, este si cea mai mica dintre planete (raza: 2439km, masa: 0,056 mase terestre), fiind putin mai mare decat Luna. Densitatea medie (5100kg/m3) este comparabila cu cea terestra, iar acceleratia gravitationala (3,72m/s2) este de 2,6 ori mai mica decat pe Pamant. Perioada de revolutie siderala a planetei este de 88 de zile. Are orbita excentrica, ceea ce face ca departarea de la Soare sa varieze intre 46.000.000 si 70.000.000km, distanta medie fiind de 57.850.000km.
Dimensiunile mici ale planetei si apropierea de Soare fac foarte dificila observarea ei. Ace4st fapt explica penuria de informatii asupra planetei Mercur, inaintea erei cercetarilor spatiale.
Observatiile asupra unor detalii fixe de pe suprafata planetei au sugerat existenta unui sincronism intre miscarea de rotatie si cea de revolutie, care a fost infirmat in 1965 prin masurari de radiolocatie. Aceste masurari (realizate cu radiotelescopul de la Arecibo, Porto Rico) au aratat ca planeta se roteste in sens direct, adica invers sensului acelor ceasornicului, cu o perioada de rotatie de 58,65 zile (aproximativ 2/3 din perioada de revolutie).
Din anul 1972 incepe perioada cercetarii spatiale a planetelor, perioada care include si cercetari asupra planetei Mercur. Astfel in 1974-1975, sonda spatiala americana Mariner 10 (dupa ce a fotografiat planeta Venus) s-a indreptat spre Mercur pe care a survolat-o. Cu aceasta ocazie s-a obtinut un mare numar de fotografii (peste 2000), care au permis cartografierea planetei de la un pol la altul, astfel incat in prezent Mercur este la fel de bine cunoscut cum era Luna observata de pe Pamant cu marile telescoape.
Inca cercetarile efectuate de schiaparelli (1835-1910) si Barnard (1857-1923), pe baza detaliilor observate pe suprafata planetei , condusesera la concluzia ca relieful acestei planete trebuie sa fie asemanator cu cel lunar. Aceste presupuneri au fost confirmate de cercetarile efectuate pe baza datelor furnizate de sonda Mariner 10.
Aspectul general al reliefului mercurian este similar celui lunar. Pe fotografii se observa numeroase cratere, falii, bazine vaste, campii si faleze interminabile. Cercetarile arata ca relieful planetei Mercur s-a format in urma unui bombardament intens cu meteoriti, urnat de o era vulcanica, extinsa pe toata planeta.
Densitatea medie relativ mare a planetei sugereaza ca in interiorul ei se gaseste un nucleu de fier, care este acoperit de un invelis de silicati. Acest miez de fier explica prezenta campului magnetic al planetei, a carui intensitate este de o sutime din intensitatea campului magnetic terestru.
Planeta nu are atmosfera, ci numai un invelis foarte fin de heliu. Acest fapt se explica prin viteza mica de evadare (4,3km/s) si prin apropierea mare de Soare, particulele atmosferice fiind expilzate in spatiu sau captate de Soare.
Temperatura (masurata prin fotometrie in infrarosu)vin punctul subsolar, la distanta medie de la Soare este de circa 340oC. Deoarece excentritatea orbitei este mare, cand planeta este la periheliu, punctul cel mai aproape de Soare, la miezul zilei se inregistreaza temperaturi pana la 430oC, in timp ce la afeliu, punctul cel mai indepartat de Soare, valoarea temperaturii este cu cateva zeci de de grade mai mica decat la distanta medie. Astfel diferentele de temperatura sunt considerabile pe planeta in cursul "zilei mercuriene" a carei durata este aproximativ dublul perioadei de revolutie siderala. Masuratorile radiometrice arata ca temperatura solului, la circa 1m adancime este destul de stabila cu timpul, in jur de circa 80oC.
Planeta Mercur nu are sateliti.
VENUS sau LUCEAFARUL
Are orbita aproape circulara si o distanta medie de la Soare de 108 milioane Km. Are diametrul de 12104Km si o masa de 0,82 mase terestre, ceea ce revine la o densitate de 5.2gr/cm3. Suprafata planetei Venus nu se poate observa direct prin instrumete optice, de aceea problema rotatiei axiale a fost multa vreme in discutie. Ea a fost lamurita abia in urma cercetarilor efectuate cu observatiile radio din care s-a determinat ca planeta Venus are o perioada de rotatie de 243 zile in sens retrograd adica in sensul acelor ceasornicului, fapt asupra caruia merita insistat putin.
Sa presupunem ca la un moment dat Soarele se afla intr-un punct fix al boltii ceresti. Lasand la o parte miscarea anuala a Soarelui printre stele, din cauza miscarii de rotatie a Pamantului in sens direct, fiecare punct de pe planeta noastra este supus unei miscari de la vest spre est. De aceea, noi observam miscarea aparenta a boltii ceresti "efectuandu-se" de la est spre vest, fapt ce ne permite sa constatam ca Soarele, planetele, luna si stelele rasar la est, trec prin culminatia superioara si apun la vest.
Deoarece planeta Venus are o miscare retrograda, un "observator" de pe aceasta planeta ar constata ca miscarea aparenta a boltii ceresti are loc de la vest spre est, exact invers decat o vede observatorul terestru. Iata de ce se spune ca pe Venus Soarele rasare la vest si apune la est. Planeta Venus are perioada de revolutie (durata anului venusian) de 225 de zile, cu ceva mai scurta decat perioada de rotatie axiala.
Cu ajutorul navelor spatiale s-a ajuns la concluzia ca planeta Venus are o atmosfera de circa 80 - 100 de ori mai masiva decat cea terestra. Compozita chimica a acesteia este: bioxid de carbon 93-97%, azot 2-5%, vapori de apa 1.6% si alte componente de mai mica importanta. Atmosfera planetei Venus are o densitate foarte mare, fapt care impiedica observarea optica a solului respectiv, iar bioxidul de carbon produce efectul de sera si contribuie la cresterea temperaturii pe suprafata.
Pe baza datelor observationale s-a ajuns la concluzia ca suprafata planetei Venus are o temperatura de circa 475oC, iar presiunea atmosferica de circa 90 atmosfere. S-a pus in evidenta vanturi puternice si o variatie mare a temperaturii dea lungul verticalei.
Avand in vedere faptul ca densitatea atmosferei planetei Venus este de circa 50 de ori mai mare decat densitatea atmosferei terestre, presiunea vanturilor este de 10-15 ori mai mare decat a vanturilor de la suprafata Pamantului.
PAMANTUL
Este considerat, in linii generale, ca un elipsoid de rotatie. In realitate, forma Pamantului este diferita de aceea a unui elipsoid si a fost studiata bine cu ajutorul satelitilor artificiali. Masa Pamantului se gaseste a fi de 6*1027gr iar densitatea medie de 5,5gr/cm3, varsta planetei noastre fiind de circa 4,5 miliarde de ani.
Pe suprafata Pamantului se gaseste hidrosfera care acopera circa 71% din suprafata terestra (apa lichida sau gheata). Temperatura apei descreste cu adancimea, iar la 2000 m sub nivelul marii, temperatura apei este aproape constanta si ramane sub 3oC.
Atmosfera Pamantului este compusa din azot 78%, oxigen 21%, si apoi alte componente de mai mic procentaj ca hidrogenul 0.019%, vapori de apa in cantitate variabila, argon 0.94%, neon 0.0012%, heliu 0.0004%, iar bioxidul de carbon este cam 0.03%.
In atmosfera terestra exista foarte putin hidrogen desi acesta este elementul cel mai raspandit in partea cunoscuta a Universului. Cantitatea redusa de hidrogen din atmosfera terestra este in favoarea dezvoltarii vietii pe Pamant deoarece, daca acesta s-ar gasi in cantitate mai mare, el s-ar combina cu oxigenul liber si ar ramane prea putin oxigen pentru intretinerea vietii. De asemenea, din combinarea hidrogenului cu azotul si carbonul, s-ar obtine o atmosfera de amoniac si metan care ar fi nefavorabila dezvoltarii vietii.
Masa atmosferei terestre este evaluata la 5*1024gr si se mentine in jurul Pamantului datorita fortei de atractie a acestuia.
Cu ajutorul aparatelor de la bordul navei Pioneer III s-a pus in evidenta faptul ca in jurul Pamantului exista zone de radiatie intensa, este vorba de doua sau trei zone. Intensitatea radiatiilor din aceste zone poate ajunge la 100 röntgeni pe ora, doza mortala fiind de 800 röntgeni pentru corpul omenesc. Aceste zone se numesc zonele van Alien si au proprietatea de a retine asa de multe particule electrizate incat creeaza dificultati de ordin practic pentru cosmonauti.
Mai amintim aici consecintele miscarilor Pamantului. In urma miscarii de revolutie in jurul Soarelui si a faptuluica ecuatorul terestru are fata de eliptica o inclinare de 23o si 27', se produce succesiunea anotimpurilor cu variatiile cunoscute de temperatura.
LUNA este satelitul natural al Pamantului. Ea graviteaza in jurul Pamantului la o distanta medie de 384400Km. Are diametrul de 3473Km, masa de 1/81,3 din masa Pamantului si o densitate medie de 3,34gr/cm3. Perioada de revolutie in jurul Pamantului este de 27 de zile 7 ore 43 minute si 11,47 secunde. Acest interval de timp se numeste perioada siderala si este egal cu perioada de rotatie axiala fapt pentru care Luna arata mereu aceeasi fata Pamantului. Temperatura pe suprafata Lunii variaza de la 130oC in timpul zilei la -200oC in timpul noptii.
Avand in vedere faptul ca dintre toate corpurile ceresti naturale, Luna este la distanta cea mai mica fata de Pamant, ea ridica o serie de probleme atat observationale cat si cu privire la calatoriile cosmice.
Din cercetarile efectuate s-a constatat ca Luna nu are atmosfera si unde nu exista atmosfera nu exista nici apa, nu sunt nori si nici ploaie si nici zgomot. Prin urmare, neexistand atmosfera, nu exista difuzia luminii solare, de aceea in timpul noptii lunare, adica in decursul a doua saptamani terestre, cerul vazut de pe Luna este complet intunecat.
Lansarea satelitilor artificiali si a navelor spatiale a contribuit in mod substantial la cunoasterea conditiilor fizice de pe Luna, astfel incat in anul 1969 s-a putut realiza unul dintre cele mai indraznete vise ale omenirii - debarcarea omului pe Luna.
De asemenea, o contributie considerabila au avut-o vehiculele automate trimise pe suprafata Lunii pentru efectuarea anumitor cercetari sau aducerea automata a unor esantioane din solul lunar. Din analiza acestora s-a constatat ca ele nu contin apa si nici urme de materie vie sau fosile de organisme.
MARTE
A patra planeta a Sistemului Solar - in ordinea distantei fata de Soare - Marte are raza aproximativ jumatate din raza Pamantului (3392km), iar masa de circa noua ori mai mica decat cea terestra.
Este planeta cea mai bine studiata a Sistemului Solar, fapt care se explica prin existenta unei atmosfere extrem de rarefiate in jurul planetei, permitand observarea ei in conditii bune chiar si de pe Pamant (la opozitii). Pe suprafata planetei s-au pus in evidenta formatiuni stabile, care au permis determinarea precisa a perioadei sale de rotatie: 24h37m23s. Intrucat perioada de revolutie este de circa 687 zile (durata anului martian este aproape dubla celei a anului terestru), rezulta ca ziua solara martiana este numai putin mai mare decat cea terestra, 24,6 ore. Ecuatorul planetei este inclinat fata de planul orbitei cu 24o56' (aproape la fel ca si eliptica fata de ecuaotorul terestru), de aceea are anotimpuri similare cu cele terestre (cu durata aproape dubla).
Cu telescopul se observa pe suprafata planetei detalii fixe, care se pot clasifica in modul urmator:
- Continetele sau deserturile sunt regiuni luminoase de culoare rosie-portocalie, care acopera aproape 2/3 din discul aparent al planetei.
- Calotele polare sunt pete albe care se formeaza in jurul polilor, avand dimensiuni variabile cu anotimpul martian. Ele apar toamna, iarna se intind pana la 50o latitudine, iar vara de regula dispar.
- Marile sau regiunile intunecoase care ocupa aproape 1/3 din discul planetei. Apar ca niste pete pe fondul regiunilor luminoase si prezinta variatii sezoniere. denumirea de mari este improprie, deoarece nu contin apa. Fata de continente care sunt regiuni mai inalte, "marile" reprezinta depresiuni pe suprafata planetei. Ele au culoarea rosie, care este culoarea predominanta a planetei, datorita continutului mare de fier din rocile solului martian.
-Norii sunt detalii atmosferice trecatoare, care uneori acopera o mare fractiune a discului, impiedicand observatiile. Norii sunt de doua feluri: nori galben-portocalii din praf (formati prin "furtunile de nisip" ce au loc in regiunile rosietice, care sunt deserturi cu nisip) si nori albi compusi, probabil, mai ales din cristale de gheata, dar si din gheata carbonica.
Studiul planetei Marte a inregistrat progrese remarcabile gratie cercetarilor efectuate cu ajutorul statiilor interplanetare din seria Mariner (americane) si Marte (sovietice). S-au realizat si sateliti artificiali ai planetei Marte, planeta fiind fotografiata si cercetata pe toate fetele. In anul 1976 doua statii americane de tip Viking au coborat pentru prima data pe solul martian.
Miile de fotografii obtinute arata ca planeta Marte are un relief extrem de variat: campii intinse pietroase, vai sinuoase si albii ale unor rauri secate, cratere vulcanice de dimensiuni neobisnuite, cratere meteoritice etc. Cliseele luate de satelitul Mariner 9 au pus in evidenta o formatiune vulcanica enorma, care constituie cel mai mare vulcan din Sistemul Solar, numita Olympus Mons (Muntele Olimp). Baza vulcanului, situata la circa 4km deasupra nivelului mediu al planetei, are un diametru de 500-600km. Varful vulcanului atinge altitudinea de 25km (de trei ori mai inalt decat Everestul). Acest vulcan este situat in emisfera nordica a planetei, nu departe de ecuator, in mijlocul unei vaste zone vulcanice care cuprinde inca alte trei cratere de mari dimensiuni. Aproape toate craterele vulcanice sunt in emisfera nordica, in timp ce craterele meteoritice sunt in emisfera sudica. Acest fapt dovedeste ca formatiunile vulcanice sunt relativ tinere, adica Marte este o planeta geologic activa.
S-au pus in evidenta roci bazaltice, bogate in fier, alti constituienti ai solului fiind: siliciul 30%, aluminiul, titanul, sulful, clorul.
In explicarea reliefului martian un loc important il joaca procesele de eroziune intensa, care au modelat terenul, ce a fost expus unor vanturi de nisip (cu viteze de peste 200km/s).
Cerul de culoare roz (din cauza prafului din atmosfera), foarte luminos este adesea voalat de nori. Sondele spatiala au demonstrat ca pe planeta apar frecvent ceturi matinale formate din picaturi fine de apa. In atmosfera martiana bioxidul de carbon este preponderent, ca si in cazul planetei Venus. Compozitia chimica a atmosferei este urmatoarea: bioxid de carbon 95%, azot 2-3%, oxigen 0,2%, alte componente (oxid de carbon, vapori de apa, neon, xenon) sub 1%.
Temperatura planetei manifesta variatii pronuntate: cu latitudinea, diurne si sezoniere. Astfel, in vecinatatea echinoctiului martian temperatura medie a planetei este sub -50oC. Temperatura maxima diurna la ecuator, in aceasta poate depasi +30oC, in timp ce temperatura minima nocturna poate cobori la -100oC. In aceeasi perioada a anului, in regiunea calotelor polare s-au inregistrat valori de -125oC.
Presiune atmosferica martiana depaseste o sutime din presiunea atmosferei terestre. Cantitatea de vapori de apa din atmosfera martiana este de circa 1000 de ori mai mica decat in atmosfera terestra. In conditiile de temperatura si de presiune martiene apa nu poate exista in faza lichida, ci numai sub forma solida (gheata, zapada) sau de vapori.
Planeta Marte poseda probabil un camp magnetic, dar acesta este foarte slab, mult mai slab decat cel terestru. Prezenta acestui camp ar dovedi existenta in centrul planetei a unui nuclu lichid. Atmosfera planetei cuprinde un invelisionosferic. Maximul de ionizare corespunde altitudinii de 120km.
Sondele spatiale au infirmat existenta asa-numitelor "canale" martiene, descoperite de Schisparelli si "cercetate" de numerosi astronomi (acestea s-au dovedit a fi iluzii optice).
Planeta Marte are doi sateliti, Phobos si Deimos, care au fost descoperiti de catre astronomul american A. Hall in anul 1877, si despre care s-a scris mult chiar inainte ca ei sa fi fost descoperiti. Phobos se roteste in jurul planetei la o distanta medie de 9400km cu o perioada de 7h39m14s, adica mult mai mica decat perioada de rotatie a planetei, astfel ca satelitul rasare la Vest si apune la Est (ca si satelitii artificiali). Distanta medie a satlitului Deimos este de 23.500km, iar perioada de revolutie siderala, 30h17m55s. Ambii sateliti au forma neregulata. Phobos are un diametru de circa 22-25km, iar Deimos de circa 13km.
JUPITER
Este cea mai masiva dintre planetele sistemului solar avand masa egala cu 318,36 mase terestre. Departarea medie de la Soare este de 5,2 unitati astronomice, adica de 778 milioane kilometri. Aceasta planeta isi parcurge orbita in 11,86 ani terestri.
Raza planetei Jupiter este de 71400Km, ceea ce conduce la o densitate medie de numai 1,33gr/cm3, adica o densitate foarte apropiata de aceea a Soarelui. Are o perioada de rotatie axiala de circa 10 ore. Aspectul acestei planete este prezentat in imaginea urmatoare.
Temperatura planetei Jupiter este mult mai scazuta decat a celorlalte planete amintite pana acum; ea este de ordinul de marime a -130oC. Atmosfera lui Jupiter este compusa din molecule de hidrogen (H2) si heliu, metan si amoniac.
Jupiter are 16 sateliti cunoscuti dintre care primii 4 au fost descoperiti de catre Galileo Galilei in anul 1610 si anume, Metis care se roteste mai repede decat orice alta planeta, Adrasta, Amathea si Thebe; urmatorii 12 fiind Io, Europa, Ganymede, Callisto, Leda, Himalia, Lysithea, Elara, Ananke, Carme, Pasiphae si Sinope. Al 14-lea satelit a fost descoperit in anul 1975. Dintre satelitiii lui Jupiter, cei cu numele de Io si Ganymede prezinta interes deosebit deoarece in jurul lor s-a pus in evidenta prezenta unor straturi atmosferice de circa 1000 de ori mai putin dense decat atmosfera terestra.
SATURN
Este planeta cu inele, la o departare de 9,5 unitati astronomice, adica la 1.427.000.000Km in raport cu Soarele. Are perioada de revolutie de 29.5 ani terestri, perioada de rotatie axiala fiind de 10h14m la ecuator si, din aceasta cauza, planeta este turtita la poli. Raza planetei este de 60 de mii de km, este de 95 ori mai masiva decat Pamantul si are o densitate medie de 0.7 din aceea a apei distilate. In privinta satelitilor rivalizeaza cu planeta Jupiter, avand un numar de 18 sateliti: Pan, Atlas, Prometheus, Pandora, Epimetheus, Janus, Mimas, Enceladus, Tethys, Telesto, Calypso, Dione, Helene, Rhea, Titan, Hyperion, Iapetus, Phoebe.
In jurul planetei Saturn exista cel putin 4 inele separate prin mici spatii libere. Acestea dau un aspect frumos planetei si, la primele observatii apare ca fiind cel mai interesant corp ceresc ce se poate observa pe bolta cereasca.
Temperatura la suprafata planetei este de aproximativ -113oC in timp ce pe satelitul Titan al acesteia, temperatura este de -180oC. In atmosfera planetei se gaseste amoniac "inghetat", argon, heliu si hidrogen.
URANUS
Este prima planeta descoperita prin telescop.Fiind la limit vizibilitatii cu ochiul liber, planeta Uranus a fost observata pentru prima data de catre William Herschel in anul 1871. Are departarea medie de la Soare de 19,24 unitati astronomice, diametrul de 50800Km, masa de 14,5 mase terestre si densitatea de 1,6gr/cm3. Intrucat ecuatorul este inclinat cu 98o pe planul orbitei, executand o rotatie axiala retrograda(in sensul acelor ceasornicului) de 10h49m, planeta efectueaza o miscare de revolutie de 84 ani tertestri. are o temperatura de circa -173oC. In ultimul timp in jurul acestei planete au fost descoperite inele asemanatoare cu cele din jurul lui Saturn. Atmosfera lui Uranus este asemanatoare cu aceea a lui Jupiter si Saturn si este compusa din amoniac, metan si hidrogen molecular. Atmosfera este foarte densa si nu se pot vedea detalii pe suprafata planetei. Are 15 sateliti: Cordelia, Ofelia, Bianca, Cressida, Desdemona, Julieta, Portia, Rosalinda, Belinda, Puck, Miranda, Ariel, Umbriel, Titania si Oberon.
NEPTUN
Este descoperita teoretic de catre astronomul francez Le Verrier (1846) care a examinat anumite neregularitati observate in miscarea planetei Uranus. Neptun se misca in jurul Soarelui la o distanta de 30 unitati astronomice, adica 4 miliarde si jumatate de km si isi parcurge orbita in 165 ani terestri. Are perioada de rotatie axiala de 15h40m, raza de 24300Km si este de 17 ori mai masiva decat Pamantul, densitatea fiind de 1,7gr/cm3. Este considerata sora geamana cu Uranus. Se pare ca are o atmosfera in care predomina amoniacul, are temperatura de 73oK, 173oK, prima valoare dedusa teoretic iar a doua rezulta din date observationale. Are 8 sateliti: Naiad, Thalassa, Despina, Galatea, Larissa, Proteus, Triton, Nereid. Are doua inele late si doua inguste. Triton este cel mai rece corp cunoscut in Sistemul Solar.
QUAOAR
Cel mai mare corp ceresc, descoperit in Sistemul Nostru Solar, din ultimii 72 de ani. Corpul este mai mare decat satelitul lui Pluto, Charon (care are numai 1200 de km in diametru).
Se afla pe o orbita aflata la o distanta de 6,4 miliarde de Km. de Soare, dincolo de orbita lui Pluto.
Noua planeta descoperita are un diametru de 1300 de Km. Planeta a fost descoperita de doi cerectatori apartinand Institutului de Tehnologie din California. Noul corp ceresc inconjoara Soarele la fiecare 288 de ani. Descoperirea a fost facuta cu ajutorul telescopului Hubble.
